Victor Socaciu – În fiecare zi
Muzica: Victor Socaciu
Versuri: Romulus Vulpescu
În fiecare zi ne batem joc
De păsări de iubire și de mare
Și nu băgăm de seamă că în loc,
Rămâne un deșert de disperare.
Ne amăgește lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o șovăire
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire.
Ne răsucim pe-un așternut posac,
Însingurați în doi din lașitate,
Mințindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate.
Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe-un nepermis de joasă treptă tristă,
Prea sceptici și prea singuri, prea-n pustiu
Ca să mai știm că dragostea există.
În fiecare zi ne batem joc
De păsări de iubire și de mare
Și nu băgăm de seamă că în loc,
Rămâne un deșert de disperare.