Cine a fost Charlie Chaplin ştim cu toţii

Povestea melodiei „Cântec pentru Charlie Chaplin”

De multe ori ne-am întrebat cine era “şoferul cu leafă mică şi cu mult umor” despre care se vorbeşte în versuri.
“Un şofer cu leafă mică şi cu mult umor
Mi te-a readus în minte ca pe-un luptător.
Că ai fost al celor simpli şi al lor rămâi,
Peste toată lumea veche hohotul dintâi”.

Iată povestea cântecului:

Eram la Cenaclu, în 1978. Unul dintre şoferii noştri, nea Mihai, ne-a sugerat să scriem un cântec despre Charlie Chaplin. Deoarece era considerat omul celor mulţi, celor simpli, un actor care a luptat pentru cei săraci. Adrian Păunescu a scris textul, eu muzica, şi chiar a doua zi l-am lansat la Galaţi. Este un cântec despre condiţia artistului. A prins foarte bine, face parte din acele piese pe care publicul mi le-a cerut la fiecare recital. În timp a fost preluat de copii, de coruri, a avut recunoaştere şi o viaţă foarte bogată, a avut multe variante de interpretare fiind vorba despre Chaplin, un artist care ne-a înfrumuseţat copilăria.

Versuri: Adrian Păunescu

Râdeți, râdeți, râdeți, râdeți, cu pământ cu tot
Până când vă mai suportă ultimul Charlot.
Nu de el cand râdeți, râdeți, râdeți voi de voi,
Că sunteti grabiți și cinici și inculți și goi.
Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strâmbați,
Hohotiți dar n-aveți știre voi ce strâmb călcați.
Face el cum face rața și e caraghios
Dar ce cârduri mari de rațe trec în sus și-n jos.

Refren:
O, Charlie Chaplin, înger vagabond
Hai, bătrane, vino de sub orizont.
O, Charlie Chaplin, hohot interzis
Redeschide teatrul ce ni l-au închis!
Nu mai sunt deloc parale, casierii, triști,
Astăzi dau autografe, nu bani la artiști.
S-au născut prea mulți pragmatici, muzică nu pot,
Hai, Pământ, reamintește-ți că ai fost Charlot!
Un șofer cu leafă mică și cu mult umor
Mi te-a readus în minte ca pe-un luptător.
Că ai fost al celor simpli și al lor rămâi,
Peste toata lumea veche hohotul dintâi.

Refren…

Lăutarii împrumută bani pentru sacâz,
Cifra noastră de afaceri hohotul de râs.
Facem bancă mondială și băgăm în ea
Râsul sărăcimii triste, ca dobânzi să dea.
Nu există omenie unde nu ești tu,
Că tu ești curajul nostru de a spune NU!
Învârtește-te prin Cosmos, spune ce-ai de spus,
Între-atâtea stele moarte tu Planeta Râs!

Refren …

O, Charlie Chaplin, înger vagabond
Hai, bătrane, vino de sub orizont.

O, Charlie Chaplin, hohot interzis
Redeschide teatrul ce ni l-au închis!
O, Charlie Chaplin, înger vagabond
Hai, bătrane, vino de sub orizont.

O, Charlie Chaplin, hohot interzis
Redeschide teatrul ce ni l-au închis!

Muzica: Victor Socaciu

#folk #muzica #cenaclu #flacara #paunescu #cantec #victorsocaciu #melodie #Charlie #Chaplin #Socaciu
Articol publicat în jurnalul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.